Ce mi se poate întâmpla când mă abandonez conștient pe mine ca femeie pentru a fi cu un bărbat?

Draga mea,
Până când să mai renunț la mine, potențialul și esența din mine ca să mă mulțumesc cu apartenența, sprijinul, umorul, mângâierea, comunicarea fluentă, sexul de calitate, călătoriile avute împreună, oamenii comuni atât de calzi și familiari, lucrurile cumpărate împreună, ideile noi și creative care se nasc din discuții simple seara înainte de culcare, dorința de a găti special pentru el și de a-i călca cămășile, plăcerea pe care o simt când mă ia în brațe puternic și protector, certurile aprinse și scurte după care vine liniște și zâmbet, privirile atât de diversificate și pline de înțeles pe care ni le recunoaștem pur și simplu, să-l văd îmbrăcat frumos și cochet, sinceritatea care ne-o permitem și agreăm să ne-o reeducăm, intenția comună să devenim mai puțini proști în viața asta și mai mult atenți la noi, întâlnirile desfășurate împreună cu oamenii care ne caută, zvâcul meu ludic pe care iubesc să mi-l afișez și în prezența lui, plăcerea de a-i simți buzele pe corpul meu și pe buzele mele, realitatea că am în fața mea un om care e la fel de puternic ca mine și nu așteaptă să-l modelez eu, un om care e la fel de conștient de suveranitatea proprie, blândețea și naivitatea lui de multe ori în situații care mă surprind.

Pare că am vorbit numai despre el, bărbatul, corect? Ghici ce, toate acestea sunt EU, căci eu nu renunț la ele, cu ele, nevoile și posesiile mă identific. Când le recitesc îmi spun că “nu știu ce spui atât că îți lipsește, căci uneori după o viață avută împreună cu cineva nu ajungi la ceea ce ai tu cu el!”, ceea ce îmi întărește perseverența de acțiune, respectiv – decizia de a deveni mai conștientă asupra conceptului de a avea Familie și cu tot ce pare normal să se întâmple –izvorât din acest concept. Decid să-mi pun întrebări sincere și să îmi dau răspunsuri la fel de sincere atunci când cer ceva sau mi se cere, atunci când am așteptări sau se are de la mine, decid să nu mai mă supăr pe ceea ce nu am încă, ci să observ mai clar ceea ce am! Decid să să fiu atentă la dorințele mele și să-mi urmez sufletul. Acum când o rostesc, simt cum prind încredere și siguranța dovezii că …hm…asta e calea, că niciodată nu sunt singură, acum pare real pentru mine!
Definesc că potențialul și esența despre care spun că le abandonez la mine ca femeie, înseamnă ceea ce am fost educată, anume că având o familie și locuind împreună reprezintă fundamentul meu ca om peste care așez cele mai de sus și altele, desigur. Lipsa acestora mă face să mă simt neîntemeiată și neacceptatoare cu “altceva” care înlocuiește conceptul pe care l-am văzut, auzit, înțeles ani de-a rândul, până azi!

Conștientizez că mă simt neîntemeiată ca femeie referitor exclusiv la acest concept! Și o mai repet ca să mă aud și să observ ce apare în mine spunând-o! Simt un tremur în zona pieptului și apar cuvintele că acest concept EU îl pot modela. Este singurul “lucru” ce-l pot transcede după cum îmi este mie de folos!
Acum, mă preocupă cum să mă scutur de aceste identificări, posesii, atașamente fără să mă simt mai puțin femeie și mă întreb din nou: “Ce doresc să mă definească pe mine ca femeie?”. Răspunsul meu este un cuvânt : Prestanța! Și apare în mine altceva, definesc conceptul ca un gând bine înrădăcinat, dar totuși un gând, adică o energie, o vibrație, o “iluzie reală”, care a reușit să-mi “ghideze” pașii spre a îndeplini acest concept de sine stătător, se pare!
Sunt conștientă de asta, și vreau acum să mai fiu conștientă de încă ceva: că am oameni lângă mine care construiesc o mai puternică familie decât aș putea avea vreodată pentru că am permis totuși să nu o limitez cu conceptul meu. Da, tremurul din zona toracică apare când îmi spun că și bărbatul este în această familie dar mie nu-mi este suficient, deoarece nu se încadrează în gândul meu de a avea familia!

Și mă preocupă în continuare neacceptarea mea pentru că am “altceva” care înlocuiește conceptul pe care l-am văzut, auzit, înțeles ani de-a rândul, până azi! Conștientizez că nu accept pentru că decizia de a avea “altceva” a venit dintr-o frică, nu din suflet…Și aleg acum să mă opresc aici în a împărtăși trăirile mele … continuarea va fi atunci când am sentimentul de pace asupra alegerii mele asupra acesui aspect, oricare va fi!

Write a comment

Facebook